Gedeon Richter a vizitat și a acumulat experiență în multe farmacii înainte de a-și deschide propriul laborator în subsolul farmaciei Sas de pe strada Üllői. La începutul carierei sale a dezvoltat și a fabricat produse organoterapeutice din organe de animale. Mai târziu, odată cu descoperirea adrenalinei, a dus aceste medicamente la un nou nivel, iar cererea pentru ele a devenit și mai mare.

Primul său produs organoterapeutic, adrenalina, un extract al hormonului suprarenal care crește tensiunea arterială, este utilizat și astăzi în medicină.

Lui Richter i se atribuie, de asemenea, invenția Kalmopyrinului, brevetat în 1912, și a Hyperolului, o tabletă antiseptică. Compusul solid care păstrează peroxidul de hidrogen cu ureea, cunoscut sub numele de Hyperol, a jucat un rol important în timpul Primului Război Mondial. A devenit o dotare standard în armată și utilizarea acestuia fiind obligatorie în corturile medicale. În 1911, a produs cea mai stabilă sare solubilă în apă a acidului acetic, acetilsalicilatul de calciu, care este încă unul dintre cele mai cunoscute medicamente din Ungaria, denumit Kalmopyrin.

Produsele organoterapeutice, remediile standardizate pe bază de plante și primele produse sintetice (Kalmopyrin și Hyperol) au pus bazele reputației companiei farmaceutice Richter și au transformat-o într-unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali.

În prezent, compania farmaceutică Gedeon Richter continuă să facă noi investiții. Pe lângă compania-mamă din Ungaria, aceasta are în prezent subsidiare de producție în 5 țări. Grupul Richter continuă să pună un mare accent pe inovație, iar importanța globală a profilului său principal este demonstrată de realizările sale în domeniul cercetării și dezvoltării originale.

Prima lucrare al lui Tú Yōuyōu a fost un studiu farmacologic al lobeliei chinezești, care a fost folosită de mult timp în medicina chineză pentru a trata o boală a viermilor platici. La începutul anilor 1960, China se confrunta cu o epidemie severă de malarie, iar guvernul chinez căuta o soluție urgentă la această boală. Atunci, Tú Yōuyōu, a început să cerceteze extractul unei ierburi chinezești, pelinul, iar în 1972 a descoperit ingredientul activ, artemisinina, care este eficient în uciderea paraziților malariei. Prin aceasta, ea a adus o contribuție de neegalat la revoluționarea tratamentului acestei boli.

Deși a primit Premiul Nobel pentru descoperirea sa, a rămas umilă și modestă pe toată perioada, și dedicată cu adevărat cercetărilor sale medicale.

Artemisinina și derivații săi au devenit rapid o componentă cheie a tratamentului malariei și au avut o contribuție semnificativă la reducerea morbidității și mortalității cauzate de malarie la nivel mondial.

Activitatea lui Tú Yōuyōu consolidează importanța comunității științifice asiatice și contribuția acesteia la abordarea problemelor de sănătate la nivel mondial. Medicamentul descoperit de ea este încă un instrument-cheie în lupta împotriva malariei, în special în țările în care boala este frecventă și amenință viața oamenilor.

Împreună cu Albert Claude, George Emil Palade a fost implicat în principal în studiul microscopiei electronice a țesuturilor și celulelor. Una dintre cele mai remarcabile contribuții ale sale, a fost cercetarea suprafeței celulare, a membranelor și a scheletului celular. Palade a deslușit structura mitocondriilor, demonstrând că microzomii, despre care se credea anterior că sunt fragmente mitocondriale, aparțin sistemului de transport intern al celulei. A descoperit ribozomii. A studiat structura sinapselor dintre celulele nervoase și a dezvoltat noi tehnici de laborator pentru prepararea țesuturilor și centrifugarea fracționată a celulelor.

Într-o lucrare publicată în 1950, a scris în detaliu despre rolul ribozomilor și al reticulului endoplasmatic în sinteza proteinelor celulare. De asemenea, a folosit tehnici autoradiografice pentru a urmări traseul proteinelor produse în interiorul țesuturilor și a analizat permeabilitatea pereților capilarelor. În 1964, împreună cu Ewald Weibel din Elveția, a descris corpurile Weibel-Palade, care îndeplinesc funcții de depozitare în celulele pereților interiori ai vaselor de sânge.

De-a lungul carierei sale, George Emil Palade a primit numeroase premii și distincții, iar în 1974 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină. Munca sa a revoluționat cercetarea celulară și a contribuit la o înțelegere mai profundă a biologiei moderne.

Carol Davila a fost o figură proeminentă a medicinei românești, a cărui activitate și contribuție activă la educația și practica medicală au lăsat o amprentă profundă asupra României și asupra medicinei în general.

Prin activitatea sa de modernizare a școlilor medicale și a spitalelor, a reformat învățământul medical din România și a contribuit la înființarea primei universități de medicină din țară, care îi poartă și astăzi numele.

Davila a avut, de asemenea, o contribuție semnificativă în extinderea domeniul cercetării medicale. A scris numeroase articole medicale care au prezentat cunoștințe și descoperiri importante, și au contribuit la progresul științei medicale. Una dintre cele mai memorabile realizări ale sale a fost cranioplastia reușită din 1864, care a marcat un nou reper în medicina românească.

Activitățile științifice ale lui Gábor Rácz s-au axat în principal pe studiul histologiei, chimiei, răspândirii, cultivării și efectelor plantelor medicinale, precum și pe medicina tradițională, istoria naturii și istoria medicinei. A scris mai multe lucrări despre conservarea și datele privind flora plantelor medicinale din Transilvania, precum și despre formarea farmaciștilor și literatura farmaceutică din Transilvania. De asemenea, a ținut frecvent conferințe și a publicat despre farmaciști și botaniști renumiți.

Plantele din medicina populară și studiul tratamentelor folosite în afara rețelei sanitare, bazate pe observații, experiențe și tradiții, s-au numărat printre subiectele preferate ale lui Gábor Rácz. A luat parte la numeroase călătorii de colectare de etnobotanice și etnomedicinale, a documentat cunoștințele dobândite și a încercat să le integreze în activitatea grupului de cercetare din Târgu Mureș.

Prin munca și realizările sale, Gábor Rácz a dus la apogeu cunoașterea științifică a plantelor medicinale transilvănene din secolul XX.

Studiul medicinei a fost o parte integrantă a vieții lui Avicenna. El a scris un total de 450 de cărți, majoritatea dintre ele având ca subiect medicina Cea mai cunoscută lucrare medicală a sa a fost „Canonul”, care cuprindea cinci cărți și conținea conceptele fiziologice și patologice esențiale pentru medicina științifică din acea vreme.

Observațiile sale au arătat că organismul uman se poate afla în trei stări: bolnav, sănătos sau în stadiu intermediar. El a acordat o atenție deosebită studiului celor nefirești, dar și efectelor vremii și ale anotimpurilor asupra omului. În scrierile sale medicale, a pus accentul pe sfaturile legate de sănătate, prescriind diete, exerciții fizice și odihnă, și a atras atenția asupra influenței stării psihologice privind sănătatea.

A scris, de asemenea, despre organele interne și modul în care acestea funcționează și a acordat o atenție deosebită bolilor oculare. A abordat, de asemenea, obstetrica, îngrijirea copiilor, ginecologia, chirurgia, arsurile, bolile oaselor, infecțiile și antidoturile. Nu întâmplător, descrierile sale despre sănătatea mintală sunt remarcabile.

„Canonul” lui Avicenna a fost folosit ca manual de medicină în tot Evul Mediu european și în epoca modernă, iar el însuși a fost numit prințul medicilor.

Victor Babeș și-a început cariera științifică la Laboratorul de Anatomie Patologică din Budapesta, iar în 1885 a fost numit profesor de histopatologie la Facultatea de Medicină Generală din Budapesta. În același an, a descoperit germenii parazitari ai căpușelor care provoacă o boală rară și gravă, babesioza. Tot el a dat și numele de babesioză, descrisă pentru prima dată în 1888, când a provocat hemoglobinurie la bovinele din România. Infecția a dus la moartea a zeci de mii de bovine.

Demersurile științifice ale lui Babeș au fost larg mediatizate. El a fost primul care a detectat prezența bacililor tuberculozei în urina pacienților infectați, a descoperit incluziunile celulare în celulele nervoase infectate cu rabie, a fost promotorul conceptului de morfopatologie a procesului infecțios și al ghidurilor medicale bazate pe sinteza anatomică a bacteriologiei și patologiei.

O mare parte din cercetările sale au fost dedicate studiului paraziților și bacteriilor, publicând primul tratat de bacteriologie din lume în 1885. Lui Babeș i se atribuie dezvoltarea vaccinurilor împotriva holerei și a rabiei, iar activitatea sa a avut, de asemenea, un impact major asupra medicinei veterinare. El a produs un ser împotriva difteriei și a fost, de asemenea, foarte implicat în cercetarea tuberculozei, a tifosului și a leprei. A publicat peste 1000 de publicații științifice și 25 de monografii în domeniul microbiologiei și patologiei.

Lui Mátyás Rozsnyay i se datorează inventarea chininei fără gust, care a reprezentat un progres major la acea vreme, în special în pediatrie.

A început să producă chinina fără gust la încurajarea medicului local din Zomba. În 1863, a inițiat comercializarea bomboanelor cu chinină (chinine bonbon), dar cererea sa a fost respinsă, deoarece munca sa a fost considerată o „contrafacere medicală”. În 1867, József Koczianovici, un farmacist din Gyöngyös, a oferit 20 de piese de aur ca premiu pentru oricine ar putea produce chinină fără gust amar, dar cu același efect ca și originalul, care ar putea fi administrată copiilor. Ca urmare, Rozsnyay și-a continuat cercetările asupra medicamentului antipiretic. Un an mai târziu, a făcut o prezentare a soluției pe care o dezvoltase și a făcut o demonstrație a produsului, dar nu a reușit să câștige licitația, deoarece produsul nu a ajuns la timp pentru a fi testat.

Convenția din 1869 de la Fiume a fost cea care i-a adus recunoașterea lui Rozsnyay. El a reușit să prezinte la timp preparatul comisiei de jurizare și a împărțit câte o bucată din bomboana cu un gust plăcut, care conținea 0,07 grame de chinină, fiecăruia dintre participanții la convenție. Ulterior, chinina fără gust a devenit în scurt timp un medicament recunoscut.

János Kabay a devenit cunoscut în întreaga lume ca „părintele producției de morfină din Ungaria”. Morfina este încă produsă din paie de mac conform metodei sale.

Prima sa descoperire majoră este cunoscută sub numele de „procesul verde”, prin care, în 1925, a reușit să extragă morfină din planta de mac încă verde, evitând faza de opiu. Ulterior, și-a brevetat metoda și a fondat Fabrica de produse chimice Alkaloida în 1927. Cu toate acestea, la început, fabrica a întâmpinat dificultăți financiare din cauza costurilor de producție a morfinei, așa că Kabay a început să caute o metodă mai economică.

În 1931, el și soția sa au dezvoltat așa-numitul „proces uscat”, care a revoluționat producția de morfină. Noua metodă a permis fabricii să producă din ce în ce mai multă morfină din paiele de mac treierate, care până atunci nu aveau nicio valoare. Invenția sa a devenit o senzație mondială, rezolvând o problemă existentă timp de sute de ani în laboratoarele renumite și bine echipate din Franța și Germania.

Galenus a fost fondatorul mai multor discipline medicale precum anatomia, fiziologia, patologia, farmacologia și neurologia. Înțelegerea sa în materie de medicină a fost influențată în mare măsură de teoria pe atunci larg acceptată a fluidelor corporale, care împărțea oamenii în diferite temperamente și care, bazată pe lucrările lui Hipocrate, a fost rezumată pentru prima dată de Galenus.

În timpul călătoriilor sale, a dat peste o serie de studii care consemnau rezultatele experimentelor de vivisecție pe prizonieri. De asemenea, a învățat multe despre importanța nutriției, a condiției fizice, a igienei și a prevenției.

Deoarece disecția corpului uman era încă interzisă la acea vreme, studiile sale anatomice s-au bazat pe disecția maimuțelor și a porcilor. Cercetările sale au rămas incontestabile până în 1543, când au fost publicate primele lucrări științifice despre disecții umane. Învățăturile sale fiziologice au rămas în vigoare până în 1628, când William Harvey a publicat teoria sa despre circulația sângelui. Studenții la medicină, până în secolul al XIX-lea, au învățat multe teorii bazate pe lucrările lui Galenus.